NARÁ, narez, vb. I. Tranz. (Livr.) A povesti, a istorisi. – Din lat. narrare, it. narrare, fr. narrer.

NÁRĂ, nări, s.f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavităţii nazale prin care respiră şi miros oamenii şi unele animale. ♢ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ţinută semeaţă; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-şi umfla nările = a-şi lua un aer semeţ; p. ext. a-şi da importanţă, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lanţul ancorei de pe punte în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s.f.] – Lat. naris.

NÁRĂ s. v. nas.

NARÁ vb. v. povesti.

nará vb., ind. prez. 1 sg. naréz, 3 sg. şi pl. nareáză

náră s. f., g.-d. art. nării; pl. nări

NÁR//Ă nări f. 1) Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavităţii nazale la om şi la unele animale. ♢ Cu nările (sau cu ~a) în vânt a) în plină goană; b) cu multă grabă; c) plin de sine; trufaş. A se umfla în nări (sau a-şi umfla nările) a-şi da aere. 2) Ori-ficiu pe bordul unei nave, prin care este trecut lanţul ancorei. [G.-D. nării] /<lat. naris

A NAR//Á ~éz tranz. livr. A relata într-o succesiune logică şi într-o formă anumită; a povesti; a istorisi. /<lat. narrare, fr. narrer

NARÁ vb. I. tr. (Liv.) A povesti, a istorisi. [P.i. -rez. / < lat. narrare, cf. fr. narrer].