OBLIGÁŢIE, obligaţii, s.f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. Hârtie de valoare care conferă posesorului ei calitatea de creditor şi-i dă dreptul de a primi, pentru suma împrumutată, un anumit venit fix sub formă de dobândă. [Var.: obligaţiúne s.f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

OBLIGÁŢIE s. 1. datorie, îndatorire, însărcinare, sarcină, (înv.) dator, datorinţă, îndatorinţă. (~ ta este să rezolvi problema.) 2. v. oficiu. 3. an-gajament, îndatorire, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta faţă de el este ...) 4. îndatorire, răspundere. (Are multe ~.) 5. datorie, îndatorire, (livr.) servitute. (~ faţă de propria noastră concepţie.) 6. v. cerinţă.

obligáţie s. f. (sil. -bli, -ţi-e), art. obligáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. obligáţiei; pl. obligáţii, art. obligáţiile (sil. -ţi-i-)

OBLIGÁŢI//E ~i f. 1) Sarcină obligatorie; angajament; datorie. 2) Act juridic care obligă o persoană la o anumită acţiune. 3) Hârtie de valoare care se emite cu ocazia unui împrumut de stat. [G.-D. obligaţiei; Sil. -bli-, -ţi-e] /<fr. obligation, lat. obligatio, ~onis

OBLIGÁŢIE s.f. 1. Datorie; angajament, îndatorire. ♦ Obligaţiune (2) [în DN]. ♦ Act prin care cineva se obligă sau este obligat să plătească o sumă sau să (nu) facă un anumit lucru. 2. Datorie morală; motiv de recunoştinţă. [Gen. -iei, var. obligaţiune s.f. / cf. lat. obligatio, fr. obligation, rus. obligaţiia].