OBSCÚR, -Ă, obscururi, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedesluşit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînţeles. 3. Fig. Necunoscut sau puţin cunoscut; de mică importanţă; fără merite sau calităţi deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus.

Obscur ≠ clar, limpede, luminos, renumit

OBSCÚR adj. 1. v. întunecos. 2. v. sumbru. 3. v. confuz. 4. v. neclar. 5. neclar, (livr.) cabalistic. (Un stil ~.) 6. v. biet. 7. v. necunoscut.

OBSCÚR adj. v. mărunt, mediocru, neimportant, neînsemnat.

obscúr adj. m., pl. obscúri; f. sg. obscúră, pl. obscúre

OBSCÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este lipsit de lumină; fără lumină; întunecos; sumbru. Local ~. 2) fig. Care este greu de înţeles; de neînţeles; impenetrabil; ermetic. 3) fig. (în opoziţie cu vestit, celebru) Care este puţin cunoscut sau chiar necunoscut; fără merite sau calităţi deosebite; de importanţă redusă. /<fr. obscur, lat. obscurus

OBSCÚR, -Ă adj. 1. Întunecat, întunecos. 2. (Fig.) Nedesluşit, neclar, vag. 3. (Fig.) Necunoscut, neştiut; lipsit de merite, mediocru. [Cf. fr. obscur, lat. obscurus].