ODÓR¹, (1) odoare, s.n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal preţios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preţ; giuvaer. (La pl.) Veşminte scumpe şi alte obiecte preţioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Fiinţă iubită, preţuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă“.

ODÓR², odoruri, s.n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s.f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.

ODÓR s. 1. (mai ales la pl.) v. bijuterie. 2. (BIS.; la pl.) (pop.) scule (pl.).

ODÓR s. v. aromă, balsam, mireasmă, miros, parfum.

odór (obiect de preţ) s. n., pl. odoáre

odór (miros) s. n., pl. odóruri

ODÓR² ~uri m. înv. Miros plăcut; parfum; mireasmă; aromă. /<lat. odor, it. odore, fr. odeur

ODÓR¹ odoáre n. 1) Obiect confecţionat din metal preţios şi pietre scumpe folosit ca podoabă; giuvaier; bijuterie. 2) Obiect de mare valoare. 3) Fiinţă iubită. 4) la pl. Veşminte scumpe şi obiecte de cult preţioase. /<sb. odor