ORÁCOL, oracole, s.n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credinţe, anumite divinităţi îl dădeau celor veniţi să le consulte pentru a cunoaşte viitorul; prevestire, prezicere, profeţie; lăcaşul unde se făceau aceste profeţii. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentinţă cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ♢ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentenţios şi enigmatic. [Var.: orácul s.n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

ORÁCOL s. v. prezicere.

orácol s. n., pl. orácole

ORÁCOL ~e n. 1) (în lumea antică) Voinţă a divinităţii exprimată prin profeţi şi apostoli. 2) Răspuns al divinităţii la întrebările adresate de oameni în locurile sfinte. 3) Loc (templu, sanctuar etc.) unde, potrivit unor credinţe religioase, se consulta o divinitate. 4) fig. Sentinţă care pretinde a fi infailibilă. /<lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle

ORÁCOL s.n. 1. Răspuns al unei divinităţi la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obţinut; prezicere, prevestire, profeţie. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].