PERMANÉNT, -Ă, permanenţi, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ♢ Ondulaţie permanentă (şi substantivat, n.) = ondulaţie a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menţine mai multă vreme. Păr permanent (şi substantivat, n.) = păr cu ondulaţie permanentă. ♦ Care funcţionează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuţii. Comisie permanentă. ♦ (Despre salariaţi) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituţii sau care este asimilat salariaţilor din schemă. ♢ Armată permanentă = armată întreţinută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

Permanent ≠ efemer, sezonier, temporar, trecător, vremelnic, provizoriu, schimbător

PERMANÉNT adj., adv. 1. adj. v. stabil. 2. adj. v. constant. 3. adj. v. continuu. 4. adv. v. continuu. 5. adv. v. întotdeauna.

permanént adj. m., pl. permanénţi; f. sg. permanéntă, pl. permanénte

permanént s. n., pl. permanénte

PERMANÉNT¹ ~e n. Ondulaţie a părului, făcută printr-un procedeu special, pentru a se menţine o perioadă îndelungată. /<fr. permanent

PERMANÉN//T² ~tă (~ţi, ~te) 1) Care există fără întrerupere; cu durată lungă; neîntrerupt; continuu. Relaţii ~te. 2) Care funcţionează în permanenţă. Consiliu ~. /<fr. permanent

PERMANÉNT, -Ă adj. 1. Stabil; neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. Ondulaţie permanentă (şi s.n.) = ondulaţie a părului făcută printr-un procedeu special şi care se menţine mult timp. [< fr. permanent, cf. lat. permanere – a rămâne mereu].