PIŞCĂTÚRĂ, pişcături, s.f. 1. Faptul de a pişca, pişcare a pielii; ciupitură. 2. înţepătură, muşcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucăţică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucăţică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a Ie însemna. – Pişca + suf. -ătură.

PIŞCĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

PIŞCĂTÚRĂ s. 1. v. înţepătură. 2. v. ciupitură. 3. înţepătură. (~ a vinului, a unei mâncări picante.) 4. fărâmă, fir, pic, picătură, strop, (reg.) piculete, strelice, ţâră, (Mold. şi Munt.) sleamă, (fig.) scânteie. (Nici o ~ de...)

pişcătúră s. f., g.-d. art. pişcătúrii; pl. pişcătúri

PIŞCĂTÚR//Ă ~i f. 1) Senzaţie produsă de ceva care pişcă. Am simţit o ~. 2) Loc unde a fost pişcat cineva. ~ de ţânţar. ♢ ~ de vărsat urmă rămasă pe pielea celui care a suferit de variolă. 3) Parte mică desprinsă din ceva; fărâmitură. 4) fig. Vorbă care atinge amorul propriu al cuiva; vorbă care pişcă. /a pişca + suf. ~ătură