PÍZMĂ, pizme, s.f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulţumire; p. ext. ură, duşmănie; (sens curent) invidie. ♢ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenţia de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ♢ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

PÍZMĂ s. v. invidie.

PÍZMĂ s. v. animozitate, discordie, duşmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmăşie, zâzanie.

pízmă s. f., g.-d. art. pízmei; pl. pízme

PÍZM//Ă ~e f. 1) Sentiment de nemulţumire egoistă provocat de situaţia cuiva în societate sau de calităţile cuiva; invidie; ciudă. 2) Sentiment de animozitate ascunsă (faţă de cineva); pică; ranchiună. /<sl. pizma

pízmă, pízme, s.f. (înv.; pop.) 1. ciudă, necaz, nemulţumire; duşmănie, ură; invidie, gelozie; răutate, vrajbă. 2. zel, râvnă.