PROSCRÍE, proscriu, vb. III. Tranz. 1. (În Roma antică) A condamna la moarte (pentru infracţiuni politice) fără forme judiciare, publicând pe o listă numele celui osândit. 2. A lua măsuri represive (privative de libertate) împotriva cuiva, în special pentru motive politice; a îndepărta în mod forţat o persoană din patrie; a exila, a alunga, a izgoni. 3. (Rar) A interzice, a opri. – Din fr.proscriere (după scrie).

PROSCRÍE vb. 1. v. surghiuni. 2. v. interzice. 3. v. dez-aproba.

proscríe vb. (sil. mf. -scri-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. proscríu, imperf. 3 sg. proscriá; conj. prez. 3 sg. şi pl. proscríe; ger. proscriínd (sil. -scri-ind)

A PROSCRÍE proscríu tranz. 1) (la romani) A condamna crunt (la moarte sau la exil) fără judecată (afişând numai numele celui osândit). 2) înv. (persoane) A expulza din ţară pentru o vină de ordin politic. 3) fig. (idei, activităţi etc.) A pune sub interdicţie; a interzice. /<fr. proscrire

PROSCRÍE vb. III. tr 1. (La romani) A condamna la moarte fără forme judiciare, publicând pe o listă specială numele celui osândit. 2. A îndepărta în mod forţat din patrie; a exila. ♦ A scoate de sub scutul legilor; a prigoni. 3. A interzice, a opri (o carte etc.). [Cf. fr. proscrire, lat. proscribere].