PUHÓI¹, puhoaie, s.n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune şi forţă; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forţă; şuvoi. ♦ Ploaie mare, torenţială. ♦ Fig. Mulţime mare de oameni sau de alte fiinţe care se deplasează năvalnic în aceeaşi direcţie. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s.n.] – Din sl. povonĩ.

PUHOͲ, pers. 3 puhoieşte, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune şi forţă; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi¹.

PUHÓI s. 1. v. torent. 2. râu, şiroi, şuvoi, torent. (~ de vin.) 3. v. mulţime.

puhói s. n., pl. puhoáie

puhoí vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéşte, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. puhoiáscă

PUH//ÓI ~oáie n. 1) Curs vijelios de apă format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; torent; şuvoi. 2) Ploaie torenţială. 3) fig. Mulţime nenumărată (de oameni sau de alte fiinţe) care se îndreaptă năvalnic în aceeaşi direcţie. /<sl. povoni

A PUHO//Í pers. 3 ~iéşte intranz. 1) (mai ales despre ape) A curge puhoaie. 2) fig. rar (despre persoane) A da năvală; a veni puhoi. /Din puhoi