RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminţi; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaşte ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. r e n i e r.

RENEGÁ vb. 1. v. contesta. 2. v. abjura. 3. v. re-pudia.

renegá vb., ind. prez. 1 sg. renég, 3 sg. şi pl. reneágă

A RENEGÁ renég tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaşte ca fiind al său; a renunţa de a mai împărtăşi. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relaţie). /Din renegat

RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].