RISÍPĂ, risipe, s.f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau băneşti, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belşug, prisos, abundenţă. 2. (Înv. şi pop.) Sfărârmare, distrugere; surpare, prăbuşire. ♢ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăştiere, răspândire; risipire. ♦ Loc. adj. şi adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv).

RISÍPĂ s. 1. (înv.) istravă, (fig.) jaf. (~ la mâncare.) 2. v. irosire.

RISÍPĂ s. v. abundenţă, belşug, bogăţie, cădere, dărăpănare, dărăpănătură, dărâmare, dărâmat, dărâmătură, devas-tare, dispersare, dispersie, distrugere, îmbelşugare, împrăştiere, îndestulare, înfrângere, învingere, năruire, năruit, năruitură, nimicire, paragină, pârjo-lire, prăbuşire, prăbuşitură, prăvălire, prisos, pustiire, răsfirare, răspândire, răzleţire, risipire, ruină, surpare, sur-pat, surpătură.

risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe

RISÍP//Ă ~e f. Cheltuire nechibzuită a unor bunuri materiale sau băneşti; irosire. ♢ A face ~ a folosi în mod nechibzuit un bun. În ~ care se ruinează; b) împrăştiat. /v. a risipi