RIT, rituri, s.n. 1. Ritual (2). ♦ P. gener. Rânduială, tipic¹. 2. Confesiune religioasă; religie; spec. veche credinţă religioasă. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.

RIŢ, riţuri, s.n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai uşor fără să plesnească. – Din germ. Ritz.

RIT s. v. cult.

RIT s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.

rit s. n., pl. ríturi

riţ s.n., pl. ríţuri

RIT ~uri n. 1) v. RITUAL. 2) Credinţă reli-gioasă; cult; religie; confesiune. 3) fig. Rân-duială tipizată şi invariabilă. /<ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite

RIŢ ~uri n. poligr. Adâncitură liniară care se face pe o foaie de carton pentru a putea fi uşor îndoită. /<germ. Ritz

RIT s.n. 1. Practică, ceremonie religioasă; ritual. ♦ (Fig.) Rânduială, tipic. 2. Confesiune (2). [Pl. -uri. / cf. fr. rite, it. rito, lat. ritus].