SÂCÂÍ, sâcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mişca mereu încoace şi încolo; a se fâţâi. – Sâc + suf. -âi.

SÂCÂÍ vb. 1. v. enerva. 2. v. şicana. 3. v. cicăli.

sâcâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. sâcâi, 3 sg. şi pl. sâcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá

A SÂCÂÍ sâcâi tranz. (persoane) A nu lăsa în pace, deranjând mereu; a bate la cap. /<turc. sik

A SE SÂCÂÍ mă sâcâi intranz. rar A nu avea astâmpăr; a se suci; a se fâţâi. /<turc. sik