SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. şi refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilinţă sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ♢ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulţumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoţilor, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare.

SĂRUTÁ vb. v. saluta.

SĂRUTÁ vb. (pop. şi fam.) a (se) pupa, (Transilv., Maram. şi Ban.) a (se) ţuca, (fam.) a (se) ţucăi. (S-au ~ pe buze.)

sărutá vb., ind. prez. 1 sg. sărút, 3 sg. şi pl. sărútă

A SĂRUT//Á sărút tranz. A atinge (uşor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecţiune sau de umilinţă). ♢ Cine nu are ochi negri sărută şi albaştri se spune despre cel care, neavând ceea ce doreşte, se mulţumeşte cu ceea ce are. Sărut mâna! formulă de salut adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. /<lat. salutare

A SE SĂRUTÁ mă sărút intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /<lat. salutare