SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care şi-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ♢ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulţumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturaţie, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius.

Sătul ≠ flămând

SĂTÚL adj. v. mulţumit, satisfăcut, saturat.

SĂTÚL s. v. abundenţă, belşug, bogăţie, îmbelşugare, îndestulare, prisos.

SĂTÚL adj. 1. mâncat, săturat, (pop.) ospătat, (înv. şi reg.) saţiat, (reg.) omiat. (Un om sătul.) 2. v. plictisit. 3. v. dezgustat.

sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sg. sătúlă, pl. sătúle

SĂTÚL ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival Care nu are senzaţia de foame; căruia nu-i este foame. 2) fig. Care are dezgust, repulsie faţă de ceva sau de cineva; dezgustat; lehămetit. ♢ A fi ~ până în gât a fi dezgustat complet. /<lat. satullus