SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulaţie, din poziţia sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ♢ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greşi. ♦ Refl. (Despre membre, articulaţii etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-şi pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se ţicni. [Var.: scrintí, (reg.) sclintí vb. IV] – Din sl. krentati „a suci, a întoarce“.

SCRÂNTÍ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, ţicni.

SCRÂNTÍ vb. v. luxa.

scrântí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scrânteáscă

A SCRÂNT//Í ~ésc tranz. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a luxa; a dezarticula; a se disloca. ♢ A o ~ a face o prostie; a greşi. /<sl. sukrononti

A SE SCRÂNT//Í mă ~ésc intranz. A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a se aliena; a se sminti; a înnebuni. /<sl. sukrononti