SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s.f. 1. Însămânţare. 2. (La pl.) Plante ieşite din sămânţa semănată. 3. Loc, teren însămânţat. – Semăna¹ + suf. -ătură.

SEMĂNĂTÚRĂ s. v. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanţă, corespondenţă, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine.

SEMĂNĂTÚRĂ s. (AGRIC.) 1. însămânţare, însă-mânţat, semănare, semănat, (reg.) sămânţare. (Vremea ~ilor.) 2. (concr.) (reg.) semeniş. (~ile erau în pârgă.)

semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri

SEMĂNĂTÚR//Ă ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a plantelor răsărite din sămânţa semănată. ~i de primăvară. ~i de toamnă. 2) Teren agricol semănat. /a semăna + suf. ~ătură