SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă şi pedepseşte fară indulgenţă; exigent, pretenţios, riguros. ♦ Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanţe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândeţe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

ŞÉVER, şevere, s.n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecţionată din oţel aliat, folosită pentru şeveruire. – Din rus. şever, engl. shaver.

Sever ≠ blând, indulgent

SEVÉR adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.

SÉVER s. v. miazănoapte, nord.

SEVÉR adj. 1. v. exigent. 2. v. aspru. 3. v. riguros. 4. v. auster. 5. auster, grav, sobru, (rar) aspru. (O frumuseţe ~; linii ~ ale feţii.)

sevér adj. m., pl. sevéri; f. sg. sevéră, pl. sevére

şéver s. n., pl. şévere

SEVÉR ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de indulgenţă; fără indulgenţă; exigent; aspru; dur. 2) şi adverbial (despre manifestări ale persoanelor) Care vădeşte neînduplecare; exigent; auster; dur; aspru. 3) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite. 4) (despre prescripţii, reguli, legi) Care este în conformitate cu anumite prevederi; rigid; strict. 5) Care se impune prin gravitate; cuprins de seriozitate; grav; serios. Aspect ~. 6) Care conţine strictul necesar de ornamente; sobru; auster. Stil ~. Arhitectură ~ă. /<fr. sévere, lat. severus

ŞÉVER ~e n. Unealtă în formă de disc, confecţionată din oţel şi folosită pentru netezirea dinţilor la roţile dinţate. /<rus. şever, engl. shaver

séver s.n. sg. (înv.) 1. nord, septentrion. 2. nume de vânt care bate dinspre nord.

SEVÉR, -Ă adj. 1. Aspru, lipsit de blândeţe; grav. ♦ Pretenţios; straşnic, riguros. 2. Rigid, aspru, serios. 3. Lipsit de ornamente inutile; sobru; auster. [< fr. sévère, it. severo, lat. severus].