SIMETRÍE, simetrii, s.f. 1. Proprietate a unui ansamblu spaţial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente şi de a prezenta, pe această bază, anumite regularităţi; proporţionalitate, concordanţă, armonie între părţile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuţie egală, regulată, armonioasă a părţilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenţă exactă (ca formă, poziţie etc.) între părţile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparţinând aceleiaşi figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi aşezate la aceeaşi distanţă de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie.

Simetrie ≠ asimetrie

SIMETRÍE s. 1. armonie, concordanţă, echilibru, potrivire, proporţie, proporţionalitate, (fig.) simfonie. (O perfectă ~ a elementelor unui ansamblu.) 2. (MAT.) corespondenţă. (~ unghiurilor.)

simetríe s. f. (sil. -tri-), art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile

SIMETRÍ//E ~i f. 1) mat. Proprietate a unor puncte de a se afla la aceeaşi distanţă de un punct, de o dreaptă sau de un plan. 2) Aranjare proporţională faţă de un centru; distribuire egală. [G.-D. simetriei; Sil. -me-tri-] /<lat. symmetria, fr. symétrie, it. simmetria

SIMETRÍE s.f. 1. Aşezare, dispunere a unor părţi identice într-un mod asemănător într-un ansamblu, într-un tot. ♦ Armonie, îmbinare armonioasă rezultată din anumite combinaţii regulate şi bine proporţionate. 2. Proprietatea unei figuri în raport cu un punct, cu o dreaptă sau cu un plan de a avea puncte care să corespundă două câte două. ♦ Proprietatea a două figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symétrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – măsură].