SLĂBICIÚNE, slăbiciuni, s.f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscăţiv; p. ext. lipsă de forţă fizică. ♦ Stare, senzaţie (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârşeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinaţie pentru cineva sau ceva; afecţiune; p. ext. pasiune. 5. Fig. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var. : slăbăciúne s.f.] – Slăbi + suf. -ciune.

Slăbiciune ≠ putere

SLĂBICIÚNE s. v. afecţiune, ataşament, in-capacitate, incompetenţă, necompeten-ţă, nepregătire, nepricepere, simpatie.

SLĂBICIÚNE s. 1. v. debilitate. 2. v. neputinţă. 3. v. moleşeală. 4. v. extenuare. 5. v. şubrezeală. 6. v. defect. 7. v. netemeinicíe. 8. v. pasiune. 9. (livr. şi fam.) febleţe. (Tu eşti ~ mea!)

slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni

SLĂBICIÚN//E ~i f. 1) Lipsă de forţă fizică. 2) Scădere accentuată a forţei fizice. 3) Ceea ce îi lipseşte unui lucru sau unei persoane pentru a fi acceptabil din toate punctele de vedere; meteahnă; cusur; defect. 4) Înclinaţie deosebită pentru ceva sau pentru cineva. ~ pentru muzică. [G.-D. slăbiciunii] /a slăbi + suf. ~iciune