SLÚJBĂ, slujbe, s.f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durată şi limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară şi care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcţie, post. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziţia cuiva; a servi interesele cuiva sau a susţine o anumită cauză. (Înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericeşti pentru anumite ocazii şi sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĩba.

SLÚJBĂ s. v. bir, dare, impozit, însărcinare, misiune, sarcină, serviciu.

SLÚJBĂ s. 1. funcţie, post, serviciu, loc, plasament, (înv. şi reg.) posluşanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breaslă, (înv.) cin, huzmet, mansup, (înv., în Transilv.) tistie, tisturie, (fig.) pâine. (Avea o ~ modestă.) 2. (BIS.) ceremonie, oficiu, serviciu. (~ divină.)

slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe

SLÚJB//Ă ~e f. 1) Muncă permanentă a unui salariat; serviciu. 2) Muncă în folosul sau în interesul cuiva sau a ceva. ♢ A fi (sau a se pune) în ~a cuiva (sau a ceva) a sluji unei persoane sau unei cauze. 3) pop. Serviciu militar. 4) Serviciu religios. [G.-D. slujbei] /<sl. služiba