SMÂRC, smârcuri, s.n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetaţie); ochi de apă pe un teren mlăştinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat şi primejdios, de unde îşi trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care serveşte pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

SMÂRC s. v. bulboacă, bulboană, ochi, pompă, smoc, tâlv, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

SMÂRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaştină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. şi reg.) băltiş, (reg.) bahnă, băhniş, bulhac, mlacă, mlaşniţă, molastină, rât, tâlbăriţă, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăştioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. şi Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) ploştină, (înv.) batac, băltină, paludă, pistelniţă. (S-a înecat în ~.)

smârc s. n., pl. smârcuri

SMÂRC ~uri n. 1) Loc mocirlos, acoperit, de obicei, cu vegetaţie; mlaştină; baltă. 2) Ochi de apă pe un astfel de loc. /<rus. smruku