SPECULÁ, speculez, vb. I. 1. Tranz. A trage foloasele dintr-o anumită situaţie, a avea un profit din ceva; a exploata, a înşela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). ♦ A face speculă (1), a vinde cu suprapreţ. 2. Tranz. A face tranzacţii de valori. 3. Intranz. şi tranz. A face speculaţii (2). – Din fr. spéculer.

SPÉCULĂ, specule, s.f. 1. Comerţ ilicit care constă în vinderea sau revinderea, cu preţuri exagerate, a unor mărfuri. 2. Tranzacţie de bursă care constă în cumpărarea (şi vânzarea) valorilor, cu scopul de a obţine câştiguri din diferenţa de curs. – Din specula (derivat regresiv).

SPÉCULĂ s. 1. speculaţie. (~ cu valori economice.) 2. (înv.) precupie. (Condamnat pentru ~.)

SPECULÁ vb. 1. a negustori, a precupeţi, a trafica, (înv. şi reg.) a precupi. (A ~ o marfă.) 2. (înv.) a specularisi. (A ~ la bursă.)

speculá vb., ind. prez. 1 sg. speculéz, 3 sg. şi pl. speculeáză

spéculă s. f., g.-d. art. spéculei; pl. spécule

A SPECUL//Á ~éz 1. tranz. (situaţii, stări etc.) A folosi abuziv (pentru a căpăta avantaje personale). ~ încrederea cuiva. 2. intranz. 1) A face speculă. 2) A efectua tranzacţii de bursă. 3) fig. A emite cugetări abstracte, teoretizând în mod normal; a face speculaţii. /<fr. speculer, lat. speculari

SPÉCUL//Ă ~e f. Vânzare a mărfurilor care lipsesc pe piaţă. [G.-D. speculei] /v. a specula

SPECULÁ vb. I. tr. A face speculaţii financiare, economice etc., a exploata practicând specula; (p. ext.) a înşela (pe cineva). ♦ A se folosi, a profita de o anumită împrejurare cu scopul de a dobândi avantaje personale. 2. intr., tr. A face deducţii teoretizând formal, fără legătură cu practica. [< fr. spéculer, cf. it. speculare, lat. speculari].

SPÉCULĂ s.f. 1. Exploatare constând în dosirea de mărfuri şi vinderea lor cu suprapreţ în momentele când lipsesc de pe piaţă. 2. Tranzacţie de bursă constând în vânzare-cumpărare de valori cu scopul de a obţine câştiguri mari; speculaţie. [< specula].