SPRÍJIN, sprijine, s.n. 1. Ceea ce serveşte să susţină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistenţă, ocrotire. ♦ (Concr.) Susţinător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

SPRÍJIN s. 1. v. proptea. 2. v. reazem. 3. v. ajutor. 4. v. protecţie. 5. ajutor, concurs, contribuţie. (~ul lui a fost hotărâtor.) 6. ajutor, concurs, oficii (pl.), serviciu. (Vă ofer ~ul meu.) 7. protecţie, (înv.) regea, regealâc, (reg. fig.) proptă. (Îi serveşte ca ~.) 8. apărare, ocrotire, protecţic, (înv. şi pop.) oblăduire, (înv.) apărământ, scuteală, scutinţă, scutire, (fig.) scut. (Serveşte ca ~ împotriva ...) 9. ajutor, ocrotire, patronaj, protecţie, tutelă, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucură de ~ul unei societăţi de binefacere.) 10. egidă, oblăduire, ocrotire, patronaj, protecţie. (Asociaţia se bucură de înaltul ~ al ...) 11. v. apărător. 12. ajutor, reazem, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea e ~ul bătrâneţelor lui.)

spríjin s. n., pl. spríjine

SPRÍJIN ~e n. 1) Obiect de care se ţine cineva sau ceva ca să nu cadă; reazem. ♢ Punct de ~ loc care serveşte drept sprijin. 2) fig. Susţinere materială sau morală; ajutor; reazem. /<sl. suprenženu