STÁNIŞTE, stanişti, s.f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište.

STÁNIŞTE s. v. cantonament, tabără.

STÁNIŞTE s. (reg.) bătătură, bourişte, meriză, merizătoare, meriziş, merizişte, meriziştină, merizuş, torişte, zăcătură, (Transilv., prin Maram. şi Olt.) stavă, (Munt.) storişte, (Transilv. şi Ban.) zăcătoare. (Vitele se odihnesc vara la ~.)

stánişte s. f., g.-d. art. stániştii; pl. stánişti

STÁNIŞT//E ~i f. 1) reg. Loc umbrit şi răcoros unde se odihnesc vara animalele la amiază. 2) fig. Aşezare omenească; localitate. /<sl. stanište