STÍVĂ, stive, s.f. Mulţime de obiecte de acelaşi fel (şi cu aceleaşi dimensiuni), aşezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.

STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.

STÍVĂ s. v. cală, hambar.

STIVÁ vb. v. stivui.

stivá vb., ind. prez. 1 sg. stivéz, 3 sg. şi pl. stiveáză

stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve

STÍV//Ă ~e f. Grămadă în care elementele constitutive sunt aşezate ordonat unele peste altele. O ~ de lemne. /<ngr. stiva, it. stive

STIVÁ vb. I. tr. (Mar.) A aşeza încărcătura unei nave în stivă. [< it. stivare].

STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o navă unde este aşezată încărcătura. [< it. stiva].