STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândeşte lumină datorită albeţii, curăţeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calităţile sale). – Stră + luci.

STRĂLUCÍ vb. v. fulgera.

STRĂLUCÍ vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânţeia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

strălucí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. străluceáscă

A STRĂLÚC//I ~ésc intranz. 1) (despre aştri şi despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curăţeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calităţi sau fapte excepţionale). /stră- + a luci