SUPĂRÁRE, supărări, s.f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferinţă; nevoie, neajuns, lipsă. ♢ Expr. Să nu-ţi (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ţi-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politeţe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politeţe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristeţe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra.

Supărare ≠ bucurie, voioşie

SUPĂRÁRE s. v. epilepsie.

SUPĂRÁRE s. 1. (pop. şi fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare, (arg.) şucăreală. (Termină cu ~!) 2. v. mâhnire. 3. v. necaz. 4. v. necaz. 5. nemulţu-mire, neplăcere, (înv., reg. şi fam.) parapon, (înv. şi reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. şi pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. şi reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, şugă, şugu-bină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. şi Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. şi Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. şi Transilv.) dabilă, (înv.) nesosinţă, nevoinţă, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă ...)

supăráre s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări

SUPĂR//ÁRE ~ări f. 1) v. A SUPĂRA şi A SE SUPĂRA. ♢ Fără (sau să nu fie cu) ~ se spune când vrem ca cineva să nu se supere pentru faptul că ne adresăm sau îl întrebăm ceva. 2) Dispoziţie rea. 3) Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; mânie. I-a trecut ~area. [G.-D. supărării] /v. a (se) supăra