TÁTĂ, taţi, s.m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se adresează sau când vorbesc despre el ori pe care şi-l dă el însuşi când vorbeşte cu copiii săi; taică, părinte, tătân, babacă. ♢ Tată de familie = bărbat care are copii pe care îi creşte; cap de familie. Tată mare sau tata-moşu = bunic. Tată vitreg = al doilea soţ al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. Tată bun = tată adevărat. ♢ Loc. adj. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generaţiilor, prin descendenţă directă, din generaţie în generaţie. ♢ Expr. Calcă pe urmele lui taică-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături şi obiceiuri (rele). Bucăţică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune despre un copil care seamănă perfect tatălui său. Se leapădă şi de tată-său sau vinde şi pe tată-său, se zice despre un om rău, lipsit de scrupule. Unde dă tata, creşte carnea, se spune când părintele îşi pedepseşte copiii pentru binele lor. Măi tată! exclamaţie de uimire sau de satisfacţie. 2. (La vocativ) Termen cu care se adresează cineva unui copil (sau unei persoane tinere străine) pentru a marca un raport de familiaritate şi de simpatie. 3. (Uneori determinat prin „socru“) Nume dat de ginere sau de noră socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui bărbat (mai în vârstă) în semn de respect sau de afecţiune. ♦ (Pe lângă un nume de persoană) Nume dat unui neam etc. 5. (În credinţa creştină) Dumnezeu, creatorul lumii. ♢ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creştine. ♢ Expr. (A şti) ca (pe) Tatăl nostru = (a şti) foarte bine, pe de rost, fără greşeală. 6. Fig. (Fam.) Creator, făuritor, fondator. 7. (Glumeţ) Cel care întrupează cele mai înalte calităţi, care este deasupra altora, îi covârşeşte pe toţi. [Nom. sg. art.: tata şi tatăl; gen.-dat. sg.: tatii şi tatei] – Lat. tata.

ŢÁŢĂ, ţaţe, s.f. 1. (Pop.) Mătuşă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la ţară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust şi de fineţe; mahalagioaică. – Din ngr. tsa'tsa.

ŢẤŢĂ, ţâţe, s.f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ♢ Loc. adj. De ţâţă = (despre copii) sugar. ♢ Loc. adv. La ţâţă = la sân, la piept. ♢ Expr. A da ţâţa = a da să sugă, a alăpta. A avea ţâţă = a avea lapte suficient pentru a-şi alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) ţâţa-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); ţâţa oii = a) degetar; b) ciuboţica-cucului; ţâţa vacii = a) varietate de viţă de vie care produce struguri cu boabe lunguieţe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboţica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă şi cu florile galbene, aşezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); ţâţa-fiului = plantă de munte cu rizom scurt şi gros, tulpină înaltă, frunze ovale şi flori roşii (Polygonum bistorca); ţâţa-mielului = urechelniţă; ţâţa-oilor = arnică. – Lat. *titia.

ŢÂŢĂ s. I. 1. v. sân. 2. v. uger. II. ţâţa-vacii v. ra-zachie.

ŢÂŢĂ s. v. gurgui, ţâţână.

ŢÁŢĂ s. v. lele.

ŢÁŢĂ s. v. mahalagioaică, mahalagiţă, mă-tuşă, mitocancă, tanti.

TÁTĂ s. 1. părinte, (franţuzism) papa, (înv. şi pop.) taică, (pop.) tătân, (înv. şi reg.) nene, (reg.) tataie, (prin Mold.) babacă, babaie, (Munt., Olt., Dobr., sudul Mold. şi sudul Transilv.) tete, (fam.) bătrânul (art.), tati, (arg.) puriu. (Are ~ doi copii.) 2. tată-mare v. bunic. 3. v. Dumnezeu. 4. (BIS.) tatăl nostru = (înv. şi reg.) ocinaş.

tátă s. m., art. tata, g.-d. art. tátei/lui táta; art. tátăl (numai + atribut sau „Dumnezeu“), g.-d. art. tatălui; pl. táţi

ţáţă s. f., g.-d. art. ţáţei; pl. ţáţe

ţâţă s. f., g.-d. art. ţâţei; pl. ţâţe

TÁTĂ taţi m. 1) (şi cuvânt de adresare) Bărbat considerat în raport cu copiii săi. ♢ ~ bun tată adevărat. ~-socru tatăl soţului sau al soţiei, privit în raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-moşu bunic. Din ~ în fiu din generaţie în generaţie. 2) Bărbat de vârstă aproximativ egală cu a unui părinte. 3) (şi ca termen de adresare a unui tânăr către un om mai în vârstă) Bărbat respectat şi apropiat cuiva. 4) pop. Persoană care a iniţiat un domeniu de activitate sau o realizare importantă. 5) Persoană care protejează pe cineva sau îi acordă un sprijin. 6) (în religia creştină) Creator a tot ce există; Dumnezeu. ♢ ~l nostru numele unei rugăciuni la creştini. (A şti) ca (pe) „~l nostru“ a şti (ceva) foarte bine; a şti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

ŢÁŢ//Ă ~e f. pop. (folosit şi ca termen de adresare) 1) Soră (sau vară) a unuia dintre părinţi, luată în raport cu copiii acestora; mătuşă. 2) Soră mai mare sau femeie mai în vârstă; lele. 3) peior. Femeie cu apucături grosolane. /<ngr. tsátsa

ŢÂŢ//Ă ~e f. 1) pop. Organ de secreţie a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ♢ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, şi cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboţica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viţă de vie cu boabe mari, lunguieţe şi cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, şi cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase şi eliptice, cu flori roz sau roşii; urechelniţă. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase şi cu flori mari, roşii sau galbene, dispuse în inflorescenţe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subţiate spre peţiol, şi cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă şi păroasă, cu frunze eliptice, mari, şi cu flori galbene, care creşte în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, şi cu flori roşii dispuse în spice terminale, care creşte în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

táţă, táţe, s.f. (reg.) 1. tavă. 2. fundament la casă.