TEMENEÁ, temenele, s.f. Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune; ploconeală, închinăciune. ♢ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. – Din tc. temenna(h).

TEMENEÁ s. v. reverenţă.

temeneá s. f., art. temeneáua, g.-d. art. temenélei; pl. temenéle

TEMEN//EÁ ~éle f. Plecăciune adâncă făcută în semn de salut (după obiceiul musulmanilor). ♢ A face ~ele a manifesta slugărnicie. [Art. temeneaua] /<turc. temenna