TENDÍNŢĂ, tendinţe, s.f. 1. Dispoziţie firească pentru ceva, înclinare, năzuinţă; pornire, acţiune conştientă spre un scop determinat. ♦ Orientare comună a unei categorii de persoane; direcţie. ♦ Evoluţie a cuiva într-un anumit sens. 2. Forţă care face ca un corp să se mişte într-o anumită direcţie; direcţia pe care o are un corp în mişcare. – Din fr. tendance.

TENDÍNŢĂ s. 1. aplecare, dispoziţie, înclinare, înclinaţie, pornire. (~ de a exagera.) 2. v. aspi-raţie.

tendínţă s. f., g.-d. art. tendínţei; pl. tendínţe

TENDÍNŢ//Ă ~e f. 1) Orientare conştientă spre un anumit scop. 2) Dorinţă puternică; năzuinţă; aspiraţie. 3) (în opere artistice) Poziţie social-politică a autorului; atitudine faţă de realitatea reflectată. 4) Direcţie de mişcare a unui corp aflat sub acţiunea unei forţe. 5) Orientare comună a unei categorii de persoane. 6) Evoluţie într-un anumit sens. [G.-D. tendinţei] /<it. tendenza, fr. tendance