TERASÁ, terasez, vb. I. Tranz. A amenaja terasamente pe un teren. – Din fr. terrasser.

TERÁSĂ¹, terase, s.f. 1. Construcţie deschisă, anexă a unei clădiri, aşezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiş (servind ca loc de odihnă sau de agrement). ♦ Suprafaţă plană amenajată pe o ridicătură de teren, în parcuri sau în grădini. ♦ Porţiuni de trotuar în faţa unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt aşezate mese pentru consumatori. 2. Formă de relief cu aspect de treaptă, provenită din ridicarea scoarţei pământului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgătoare. – Din fr. terrasse.

TERÁSĂ² s.f. v. teraz.

TERÁSĂ s. (GEOGR.) terasă aluvială = terasă de acumulare; terasă de acumulare v. terasă aluvială.

terasá vb., ind. prez 1 sg. teraséz, 3 sg. şi pl. teraseáză

terásă s. f., g.-d. art. terásei; pl. teráse

A TERAS//Á ~éz tranz (terenuri)A înzestra cu terase. /<fr. terrasser

TERÁS//Ă ~e f. 1) Construcţie deschisă la o clădire (la parter, la etaj sau pe acoperiş). 2) geol. Sistem de suprafeţe plane, în formă de trepte, situate în lungul versanţilor unui râu sau al malurilor mării. 3) Porţiune de trotuar din faţa unui local public, unde sunt instalate mese pentru consumatori. 4) Suprafaţă plană pe o porţiune de teren, în parcuri şi în grădini publice, amenajată pentru a servi ca loc de plimbare. [G.-D. terasei] /<fr. terasse, germ. Terrasse

TERASÁ vb. I. tr. A executa terasamente, a consolida (cu pământ). [< fr. terrasser].