TIMPÁN, timpane, s.n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmiţând prin vibraţii undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuţie, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafaţă de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală şi un arc de deasupra golului unei uşi sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.

TIMPÁN s. 1. (ANAT.) (înv.) tobă. 2. (MUZ.) (înv. şi reg.) paucă.

timpán s. n., pl. timpáne

TIMPÁN ~e n. 1) anat. Membrană elastică care desparte partea externă a unei urechi de cea mijlocie şi transmite undele sonore în interiorul urechii mijlocii şi interne. 2) Instrument muzical de percuţie constând dintr-o membrană întinsă pe o emisferă. /<fr. tympan, it. tompano

TIMPÁN s.n. 1. Membrană elastică care desparte urechea externă de cea mijlocie. 2. (Muz.) Instrument de percuţie cu sunetul acordabil, constând dintr-un corp de aramă în formă de cazan, având gura acoperită cu o membrană de piele care vibrează atunci când este lovită cu nişte beţişoare. 3. Spaţiu cuprins între cele trei cornişe ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafaţa cuprinsă între orizontală şi arcele unei bolţi. 4. (Tehn.) Pinion dinţat. // (În forma timpano-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „tobă“, „membrană întinsă“, „timpan (1)“. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].