TUN, tunuri, s.n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanţă mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ♢ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reuşeşte să fugă (scăpând de o situaţie neplăcută). (Poţi) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc şi nu se trezeşte uşor sau despre un loc unde nu se află nici o fiinţă vie. ♢ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acţiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A îngheţat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeaşi viteză. 3. (Înv. şi pop.) Tunet. – Lat. tonus.

TUN s. (MIL.) (reg.) top, (înv.) puşcă, (înv., în Mold. şi Bucov.) harmată. (Trage cu ~ul.)

TUN s. v. tunet.

tun s. n., pl. túnuri

TUN ~uri n. Armă de artilerie care aruncă proiectile grele la mare distanţă. ~ antiaerian. /v. a tuna

TUN, túnuri, s.n. ~ 4. (Arg.) Afacere ilegală (escrocherie, furt, spargere etc.) de proporţii, cu mari sume puse în joc şi cu beneficii considerabile pentru participanţi. [R. Zafiu – Diversitate stilistică în româna actuală]