UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ♢ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-şi putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistenţă să obţină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeţ) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mişca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la şcoală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăuşie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălţat) într-un anumit fel. Umblă întunecat şi încruntat. II. 1. (Pop; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcţiune; a funcţiona. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mişca continuu. ♢ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulaţie, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci, a cotrobăi (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obţină ceva; a se sili, a încerca să... ♢ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereţi) = a căuta să obţină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în acelaşi timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenţiona, a fi gata să... [Var.: (înv şi pop.) îmblá vb. I.] – Lat. ambulare.

UMBLÁ vb. 1. v. merge. 2. a se deplasa, a se duce, a merge, a se mişca, (pop.) a se purta. (~ puţin prin grădină.) 3. v. circula. 4. v. colinda. 5. v. că-lători. 6. v. hoinări. 7. v. purta. 8. v. funcţiona. 9. v. încerca. 10. v. căuta. a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a scotoci, (pop.) a scociorî, (înv. şi reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleşi, a cotili, a hojbăi, a scobârlăi, (Mold.) a bârcâi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduşi, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobârlui, (Mold. şi Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile mele.) 11. a (se) folosi, a întrebuinţa, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza. (~ cu tertipuri.)

umblá vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 sg. şi pl. úmblă

A UMBLÁ¹ úmblu intranz. I. 1) A se deplasa dintr-un loc în altul (pe jos, călare sau cu un vehicul); a merge. ~ cu căruţa. ♢ ~ în cruce a circula în toate direcţiile fără răgaz. ~ după cineva a) a merge din urma cuiva; b) a căuta să câştige simpatia (sau dragostea) cuiva. ~ de ici-colo (sau de colo până colo) a nu-şi găsi locul; a nu avea astâmpăr. 2) A merge din loc în loc fără un scop precis; a hoinări; a vagabonda. ~ pe drumuri. 3) pop. (despre mijloace de locomoţie) A circula pe o cale de comunicaţie; a parcurge un traseu. Autobuzul umblă regulat. 4) (despre persoane) A merge cu regularitate. ~ la şcoală. 5) (despre persoane) A răscoli un spaţiu restrâns cu mâinile, căutând ceva; a cotrobăi. ~ prin cărţi. 6) pop. (despre sisteme tehnice) A fi în stare de funcţionare; a funcţiona. Ceasul umblă. 7) (despre fiinţe) A se atinge de ceva fără ştirea persoanei responsabile. ~ la bani. 8) (urmat de o complinire cu prepoziţia după) A căuta insistent (să obţină ceva). ~ după onoruri. 9) (urmat de o complinire cu prepoziţia cu) A se ocupa un timp oarecare (cu ceva). ~ cu oile. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de circulaţie) Umblă veşti (sau zvonuri). ♢ ~ din mână în mână a trece de la unul la altul. 2) (exprimă ideea de ţinută vestimentara) ~ cu pălărie. 3) (exprimă ideea de mişcare continuă şi frecventă) A-i ~ (cuiva) fălcile. /<lat. ambulare

A UMBLÁ² úmblă intranz. reg. (despre borş, vin etc.) A se afla în proces de transformare sub acţiunea fermenţilor; a fierbe; a fermenta. /<lat. ambulare