VÓMĂ, vome, s.f. Expulzare prin esofag şi pe gură a conţinutului stomacului, uneori şi al intestinului subţire, provocată de contracţiile spastice ale diafragmei şi ale muşchilor abdominali; vomare, vomitare, vomisment. – Din voma (derivat regresiv).

VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat v o m e r e.

VOMÁ vb. v. vomita.

VÓMĂ s. 1. v. vomitare. 2. vărsătură, vomare, (pop.) borâtură. (~e repetate din cauza indigestiei.) 3. (concr.) vărsătură, (rar) vomătură, (pop.) borâtură.

vomá vb., ind. prez. 1 voméz, 3 sg. şi pl. vomeáză

vómă s. f., g.-d. art. vómei; pl. vóme

A VOM//Á ~éz tranz. rar v. A VOMITA. /<lat. vomere

VÓM//Ă ~e f. Expulzare pe gură a conţinutului stomacal. /v. a voma

VÓMĂ s.f. Vomitare. [< voma].

VOMÁ vb. I. tr. A vomita. [< fr. vomir, it. vomere < lat. vomere – a vărsa].