VORBĂRÉŢ, -EÁŢĂ, vorbăreţi, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreţ.

VORBÁREŢ, -Ă, vorbareţi, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreţ. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areţ.

Vorbăreţ ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut

VORBÁREŢ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vor-băreţ.

VORBĂRÉŢ s., adj. v. flecar.

vorbáreţ adj. m., pl. vorbáreţi; f. sg. vorbáreţă, pl. vorbáreţe

vorbăréţ adj. m., pl. vorbăréţi; f. sg. vorbăreáţă, pl. vorbăréţe

VORBĂR//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) Care este predispus să vorbească mult; bun de gură; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~ăreţ