ZMEU, (I) zmei, s.m., (II) zmeie, s.n. I S.m. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat ca un uriaş cu puteri supranaturale, întruchipând răutatea şi fiind întotdeauna învins de forţele binelui. ♦ Fig. Erou, viteaz. ♢ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejeşte. ♦ Fig. Cal focos şi aprig. 2. Balaur. 3. (În credinţele populare) Boală pricinuită de dragoste. II S.n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie, pânză etc. fixat pe un schelet uşor de lemn, care se ridică în aer la bătaia vântului şi care este mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi. – Din sl. zmij.

ZMEU, (I) zmei, s.m. (II) zméie s.n. [Pl. şi (rar, (II), s.m.) zmei] I s.m. ~ 2. (Mai ales la figurat sau în comparaţii) Balaur. 3. ~.

ZMEU, (I) zmei, s.m. ~ 3. ~; Boală pusă pe seama acţiunii unui duh rău, care urmăreşte femeile. 4. (Înv.) Şarpe. (din sl. zmiĩ = zmeu; cf. bg. zmĕi, zmija, scr. zmaj)

ZMEU s. (prin Transilv. şi Ban.) şercan. (~ de hârtie, cu speteze.)

ZMEU s. v. balaur, ofidian, şarpe.

zmeu (mit.) s. m., art. zméul; pl. zmei, art. zméii

zmeu (jucărie) s. n., art. zméul; pl. zméie

ZMEU¹ zmei m. 1) (în basme) Personaj imaginar, înzestrat cu puteri supranaturale, care întruchipează răul. 2) fig. Persoană care manifestă vitejie (în luptă). 3) fig. Cal tânăr şi iute. /<sl. zmii

ZMEU² zméie n. Jucărie constând dintr-o bucată de hârtie sau din pânză fixată pe un cadru dreptunghiular de lemn, care, ţinută de o sfoară lungă, se înalţă în aer, când bate vântul. /<sl. zmii