ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mişca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situaţie (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ♢ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.

ÎMPÍNGE vb. v. alunga, goni, izgoni, îndemna, respinge, stimula.

ÎMPÍNGE vb. 1. v. îmbrânci. 2. v. mâna. 3. v. antrena.

împínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns

A SE ÎMPÍNGE mă împíng intranz. pop. A-şi face loc (înainte) înghesuindu-se sau dând brânci. /<lat. impingere

A ÎMPÍNGE împíng tranz. 1) (persoane, lucruri etc.) A deplasa prin aplicarea unei forţe de apăsare. ~ dulapul. 2) (persoane) A face să se mişte prin acţiunea bruscă şi puternică a braţelor. ~ pe cineva în prăpastie. 3) (lucruri) A vârî cu forţa, îndesând (într-un spaţiu limitat); a bucşi. ~ hainele în valiză. ♢ ~ bani (cuiva) a mitui (pe cineva). 4) fig. (persoane) A determina prin diverse mijloace (la o acţiune). ~ la revoltă. 5) fig. (persoane) A ajuta să ajungă (la o situaţie nemeritată). /<lat. impingere