ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus).

A alunga ≠ a chema, a primi

ALUNGÁ vb. 1. v. izgoni. 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.

alungá vb., ind. prez. 1 sg. alúng, 3 sg. şi pl. alúngă

A ALUNGÁ alúng tranz. 1) (fiinţe) A forţa să plece (în altă parte); a da afară; a fugări; a goni; a izgoni. 2) (fiinţe) A face să părăsească un loc, urmărind. 3) fig. (gânduri, stări sufleteşti etc.) A da la o parte; a înlătura. /<lat. allongare

alungá (-g, -át), vb. – A îndepărta, a goni, a speria. Lat. allŏngāre (Puşcariu 71; Candrea-Dens., 1024; REW 1853; DAR); cf. it. allongare, cat. alunyar(se) şi lat. elongare › fr. éloigner. DAR şi REW consideră că este posibilă der. directă din ēlŏngāre. Cf. lung. – Der. alungat, adj. (îndepărtat, prigonit); alungător, adj. (care alungă; prigonitor).