BRAD, brazi, s.m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creşte în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile şi seminţele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ♢ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roşu = molid. ♢ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă şi ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esenţă din seminţe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat şi împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul şi porţile mirilor la nunţi. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunţii, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. * b r a d h,  b r e d h.

BRAD s. v. coşciug, pin, sicriu.

BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roşu (Picea abies) = molid, (reg.) târş, (Transilv.) sihlă.

brad s. m., pl. brazi

BRA//D ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu seminţe în formă de con şi cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale şi industriale. ♢ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roşu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente şi cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat şi împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparţinînd aceleaşi familii (Pliniu, III,20), şi care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohnton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), şi în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că brad este refăcut după pl. brazi, şi că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s.f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s.m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s.n. (pădure de brazi); brădiş, s.n. (pădure de brazi); brădişoară, s.f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădişor, s.m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s.f. (albie, copaie); brăduleţ, s.m. (brad mic; gogoaşă care se serveşte de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăţie de cruce, cf. frăţie).

brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparţinînd aceleaşi familii (Pliniu, III,20), şi care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohnton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), şi în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că brad este refăcut după pl. brazi, şi că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s.f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s.m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s.n. (pădure de brazi); brădiş, s.n. (pădure de brazi); brădişoară, s.f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădişor, s.m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s.f. (albie, copaie); brăduleţ, s.m. (brad mic; gogoaşă care se serveşte de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăţie de cruce, cf. frăţie).