MARTÍR², -Ă, martiri, -e s.m., s.f. Persoană care a avut de îndurat suferinţe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuţii, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

MARTÍR¹, martire, s.n. (Rar) Martiriu. – Din fr. martyr.

MARTÍR s. v. martiraj, martiriu, mucenicie, supliciu.

MARTÍR s. v. mucenic.

martír (persoană) s. m., pl. martíri

martír (martiriu) s. n., pl. martíre

MARTÍR ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru o cauză; mucenic. 2) bis. Persoană care a acceptat condamnarea la moarte fără a se dezice de credinţa creştină. 3) fig. Persoană supusă unor suferinţe, tratamente sau persecuţii inumane. /<fr. martyr

MARTÍR, -Ă s.m. şi f. Cel care îndură chinuri pentru convingerile sale; mucenic. ♦ Persoană care suferă mult din cauza cuiva. [Cf. fr., lat., gr. martyr].