SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) curăţa folosind apă, săpun, detergenţi etc. ♢ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-şi spăla obrazul = a face faţă unei situaţii, a scăpa de ruşine; a ieşi cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeaţă celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălaţi-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcaţi-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se şteargă, să dispară o greşeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, şuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua şi a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un ţărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenţii lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

SPĂLÁ vb. v. eroda, ispăşi, izbăvi, mântui, parcurge, pedepsi, purifica, răscumpăra, răzbuna, roade, salva, săpa, străbate, traversa.

SPĂLÁ vb. 1. (reg., mai ales în Transilv.) a (se) la. (S-a ~ pe corp.) 2. (reg., mai ales în Transilv.) a la, (reg.) a zoli. (A ~ rufele cu leşie.) 3. a scălda, a uda. (Marea ~ ţărmul.)

SPÁLĂ s. v. omoplat, scapulă, spată.

spălá vb., ind. prez. 1 sg. spăl, 3 sg. şi pl. spálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. spéle

A SPĂLÁ spăl tranz. 1) A curăţa cu apă (sau cu alt lichid). ~ rufele. ♢ A-şi ~ obrazul a scăpa de ruşine. 2) (despre ape) A roade treptat; a eroda. 3) (despre ape) A uda pe toată întinderea (ţărmuri); a scălda. 4) (minereuri) A supune unui proces de separare a părţilor componente (cu ajutorul apei sau a altui lichid). /<lat. experlavare