AŢĂ, aţe, s.f. 1. Fir subţire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat ţesături etc. ♢ Expr. Cusut cu aţă albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde aţa = a depăşi (prin comparare) limita îngăduită. A se ţine sau a sta (numai) în aţă sau într-un (ori de un) fir de aţă = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viaţă) a fi apoape de sfârşit. A-l trage aţa (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o ţintă). Mai multă aţă decât faţă, se spune despre un obiect zdrenţuit. Nici un cap(ăt) de aţă = absolut tot. Viaţă cusută cu aţă = viaţă plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrenţuită. 2. Fir care seamănă cu aţa (1) sau care are întrebuinţările ei. ♢ Aţa zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcţiei verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge aţă. ♦ (Pop.) Aţa limbii = membrana care uneşte faţa inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâşie de metal subţire, formată în urma ascuţirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: aţă-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă şi foarte ramificată şi cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peştişor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

ÁŢĂ s. v. frânghie, funie, sfoară.

ÁŢĂ s., adv. 1. s. (pl.) v. zdrenţe. 2. adv. v. direct.

áţă s. f., g.-d. art. áţei; pl. áţe

ÁŢ//Ă ~e f. 1) Fir textil subţire folosit la cusut şi la ţesut. ~ de bumbac. ♢ Cusut cu ~ albă care nu corespunde adevărului; fals. Din fir până în ~ de la început până la sfârşit; complet; în întregime. Nici un capăt de ~ absolut nimic. Viaţă cusută cu ~ viaţă grea. A întinde ~a a întrece măsura. 2): ~-de-mare a) plantă acvatică cu tulpina foarte ramificată şi cu flori verzui; b) peşte marin cu corpul subţire şi coada transformată într-un organ apucător. [G.-D. aţei] /<lat. acia

áţă (-ţe), s.f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendenţă militară. Lat. acia (Puşcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administraţie, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ţie. Der. aţică, s.f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); aţist, s.m. (ofiţer de intendenţă); aţos, adj. (care are aţe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220).