BASCULÁ, basculez, vb. I. Intranz. (Despre un corp) A se roti parţial în jurul unei axe orizontale care nu trece prin centrul de greutate; a se balansa. – Din fr. basculer.

BASCÚLĂ, bascule, s.f. 1. Aparat care permite cântărirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutăţi (de o sută de ori) mai mici. 2. Scândură sau pârghie mobilă aşezată în cumpănă pe un suport. 3. Partea metalică a armelor de vânătoare cu ţevi mobile. – Din fr. bascule.

BASCÚLĂ s. decimal, zecimal, (Transilv.) cântar, (Transilv. şi Ban.) majă. (Cântăreşte marfa la ~.)

BASCULÁ vb. v. balansa, clătina, legăna, oscila, pendula.

basculá vb., ind. prez. 1 sg. basculéz, 3 sg. şi pl. basculeáză

bascúlă s. f., g.-d. art. bascúlei; pl. bascúle

BASCÚL//Ă ~e f. 1) Balanţă pentru cântăritul corpurilor grele cu ajutorul unor greutăţi etalon mici. 2) Scândură sau pârghie mobilă, aşezată în echilibru pe un suport (pivot). Joc de ~. [G.-D. basculei] /<fr. bascule

A BASCUL//Á² ~éz tranz. 1) (corpuri) A se roti parţial în jurul unei axe orizontale. 2) (materiale) A descărca (dintr-un camion, dintr-o remorcă) prin înclinarea platformei. /<fr. basculer

A BASCUL//Á¹ ~éz intranz. (despre corpuri) A face mişcări de basculă; a oscila ca o basculă; a balansa. /<fr. basculer

BASCÚLĂ s.f. 1. Aparat pentru cântărit greutăţi mari, de tipul balanţei. 2. Pârghie cu punctul de sprijin la mijloc rezemat pe o axă, asrfel încât să permită o mişcare oscilatorie liberă. ♦ Aparat de gimnastică folosit pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice. ♦ Dispozitiv care permite modificarea poziţiei, în plan orizontal şi vertical, în raport cu axa optică a unei părţi a aparatului fotografic. 3. Partea metalică a armelor de vânătoare cu ţevi mobile. [< fr. bascule, cf. it. basculla].

BASCULÁ vb. intr. a executa o mişcare de rotaţie limitată în jurul unei axe orizontale. (<fr. basculer)

BASCÚLĂ s. f. 1. balanţă cu două braţe inegale, pentru greutăţi mari. 2. pârghie cu punctul de sprijin la mijloc pe o axă, încât să permită o mişcare oscilatorie liberă. ♢ aparat de gimnastică pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice. ♢ dispozitiv care permite modificarea poziţiei în raport cu axa optică a unei părţi a aparatului fotografic. 3. partea metalică a armelor de vânătoare cu ţevi mobile. (<fr. bascule)

Bascula, bascule s.f. Partea posterioara mobila a unei biciclete sau motociclete pe care se monteaza roata din spate si care foloseste la amortizarea socurilor.

BASCULÁ vb. I. intr. A oscila ca o basculă; a se balansa. [< fr. basculer].