OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mişca alternativ în direcţii opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a şovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în aşa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive şi negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller.

OSCÍLĂ, oscile, s.f. Mic disc de bronz sau de marmură împodobit cu o mască în relief, care era atârnat, la vechii romani, de arborii sacri sau sub colonade. – Din lat. oscillum, fr. oscille.

OSCILÁ vb. v. codi, ezita, fluctua, pregeta, schimba, şovăi, varia.

OSCILÁ vb. 1. v. balansa. 2. v. vibra.

oscilá vb., ind. prez. 1 sg. osciléz, 3 sg. şi pl. oscileáză

oscílă s. f., g.-d. art. oscílei; pl. oscíle

A OSCIL//Á ~éz intranz. 1) A se mişca alternativ dintr-o parte în alta; a se balansa; a pendula. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a şovăi, a ezita; a pendula; a balansa. /<fr. osciller

OSCÍLĂ s.f. Mască a lui Saturn sau a lui Bachus, care era suspendată în case pentru a îndepărta relele. [< lat. oscillum, fr. oscille].

OSCILÁ vb. I. intr. 1. A se mişca alternativ în direcţii opuse. 2. (Fig.) A manifesta nehotărâre; a şovăi; (p. ext.) a fluctua. [< fr. osciller, cf. lat. oscillare].