CONSTITÚŢIE, constituţii, s.f. 1. Totalitatea particularităţilor morfologice, funcţionale şi psihologice ale unui individ; structură fizică generală a corpului omenesc. 2. Lege fundamentală a unui stat, investită cu o forţă juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esenţiale ale organizării lui, stabileşte drepturile şi datoriile principale ale cetaţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constituţiúne s.f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

CONSTITÚŢIE s. I. conformaţie, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o ~ delicată sau robustă.) II. (POL.) (înv.) statut. (~ lui Cuza.)

constitúţie s. f. (sil. -ţi-e), art. constitúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. constitúţiei; pl. constitúţii, art. constitúţiile (sil. -ţi-i-)

CONSTITÚŢI//E² ~i f. 1) Lege fundamentală a unui stat care determină forma de guvernământ, structura social-economică şi politică, modul de organizare şi de funcţionare a organelor de stat, drepturile esenţiale şi obligaţiile cetăţenilor. 2) Broşură care cuprinde această lege. [Art. constituţia; G.-D. constituţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

CONSTITÚŢI//E¹ ~i f. 1) Mod de constituire a elementelor unui întreg; structură; factură; compoziţie; componenţă. 2) Ansamblu de particularităţi morfologice, funcţionale şi psihologice ale unui om. 3) Aspect general; formă exterioară; confirmaţie; configuraţie. ~a corpului. [Art. constituţia; G.-D. consti-tuţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

CONSTITÚŢIE s. f. I. 1. totalitatea particularităţilor morfologice, funcţionale şi psihologice ale unui individ. 2. conformaţie; arhitectură (3). II. lege fundamentală a unui stat, care stabileşte principiile de bază ale organizării lui, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale (<fr. constitution, lat. constitutio)

CONSTITÚŢIE s.f. I. Structura fizică a unui corp, a unui organism; alcătuire, structură. ♦ Compoziţie, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constituţiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstituţiia].