LÉGE, legi, s.f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esenţiale, necesare, generale, relativ stabile şi repetabile între laturile interne ale aceluiaşi obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esenţa lui. II. 1. Normă cu caracter obligatoriu, stabilită şi apărată de puterea de stat. ♢ Lege nescrisă = tradiţie, obicei al pământului. Omul legii = a) reprezentant al autorităţii de stat; b) persoană care respectă cu stricteţe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ♢ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mişel. ♢ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; straşnic. ♢ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu stricteţe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat aşa. În numele legii, formulă întrebuinţată atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituţionalitate. III. Religie, credinţă. ♢ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conştiinţa mea! ♦ Datină, obicei. ♢ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.

Lege ≠ fărădelege

LÉGE s. v. acţiune, cauză, condamnare, confesiune, credinţă, cult, datină, de-cizie, dreptate, echitate, fel, hotărâre, judecată, justiţie, obicei, osândă, pe-deapsă, proces, religie, rit, rânduială, sentinţă, tradiţie, uz, uzanţă, verdict.

LÉGE s. 1. (JUR.) (înv.) legiuire, pravilă, testament. 2. (În logica simbolică) lege logică v. tautologie. 3. v. canon.

lége s. f., g.-d. art. légii; pl. legi

LÉG//E ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependenţei, interacţiunii şi legăturii dintre fenomenele realităţii. ~ile naturii. ~ea conservării energiei. 2) Act normativ adoptat de organul legislativ şi apărat de puterea de stat. ♢ După ~ în mod legal; legitim. În baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regulă obligatorie; obligaţie. 4) înv. Credinţă într-o divinitate; religie; confesiune; cult. ♢ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvântul meu. 4) Tradiţie, obicei consacrat. ♢ Cum e ~ea aşa cum se obişnuieşte; aşa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis