DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, maşini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu şi cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. şi reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formaţie onomatopeică.

DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.

DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.)

duduí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. dúdui, 3 sg. şi pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá

A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, maşini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.